La intrebarea- Ce inseamna constelatiile familiale?– este mai greu de raspuns, mai ales doar in vorbe.
Bert Hellinger s-a indepartat gradual de ideea traditionala de psihoterapie, in cautarea sa catre forte si sensuri psihologice mai profunde.
Psihoterapiile si serviciile medicale nu sunt de mare folos atata timp, cat pacientul cunoaste doar simptomatologia bolii si nu este adusa la lumina cauza in sine.
Teoriile si abordarile psihoterapiei nu mai functioneaza la nivelul profund al sufletului la care el lucreaza. Astfel Hellinger nici nu se numeste pe sine psihoterapeut. El a deschis un câmp al infinitatii si a inceput o munca practica de observare si descoperire.

A inteles treptat legile câmpurilor mentale, concept imprumutat si adaptat de la Rupert Sheldrake. Cu toate ca psihoterapiile se petrec in câmpuri mentale, unele probleme ramân totusi nerezolvate in interiorul acestori câmpuri, unde au fost generate. Nu stau nici in puterea unui terapeut si nici in puterea clientului. Fiecare in parte se incredinteaza unor forte mai inalte pe parcursul Constelatiiei .
Rolul terapeutului este sa aiba incredere in reprezentanti, dar nu trebuie sa renunte nici la perceptia lui
“Ma las intr-o stare de permeabilitate. Din acest punct de vedere nu sunt implicat deloc. Fântâna nu este una cu apa. Apa pur si simplu curge prin ea.
Cum este posibil sa atingi aceasta stare? In primul rând il alungi intentiile. Absenta oricarei intentii este o conditie de baza pentru a lucra cu aceasta metoda.”

Pe parcursul constelatiilor, Hellinger foloseste propozitii si ritualuri vindecatoare, iar cu ajutorul lor, reuseste sa orienteze clientul de-alungul acestui proces, oferind instrumente si tehnici. Abordarea lui ne arata ca „acceptarea a ceea ce este” are un efect eliberator si este o cale foarte eficienta de rezolva complicatiile sistemice.

Metoda Constelaţiilor familiale ne împuterniceşte să ieşim din poveştile şi percepţiile pe care le cream despre vieţile noastre şi să avem acces la adevărul sufletului. Ne oferă şansa de a înţelege vieţile noastre la cel mai profund nivel. Atunci când ne naştem intr-o familie, pe lângă moştenirea biologică pe care o primim, impărtăşim cu cei din familia noastră acelaşi sistem de credinţe şi acelaşi sistem comportamental. Cu alte cuvinte, familia noastră este un câmp de energie care ne poate limita sau ne poate lărgi capacitatea de a fi fericiţi, libertatea de a alege, posibilitatea de a avea succes in ceea ce ne propunem şi de a trăi o viaţă plină de împliniri. Aşadar sistemul familial e format din fraţi/surori, părinţii şi fraţii/surorile lor, bunici, străbunicii şi persoanele care au contribuit la prezervarea sistemului.

Cele 3 legi care guvernează Sistemul Familial şi care împreună formează Ordinile Iubirii sunt:

1.Legea Aparţinerii: Fiecare mebru al familiei are dreptul de a aparţine în clanul familial. De foarte multe ori, membri ai familiei sunt trecuţi sub tăcere, sunt daţi uitării sau sunt practic excluşi din sistemul familial, din cauza unei dureri prea mari sau a unei iubiri transformate în ură şi resentimente. Sistemul familial nu va uita insă niciodată pe nimeni şi de cele mai multe ori, membrii mai tineri ai sistemului vor manifesta in viaţa lor dezechilibrele apărute în cadrul generaţiilor anterioare.

2.Legea Sistemului Ierarhic: Există o ierarhie în cadrul familiei şi aceasta trebuie respectată. Cine s-a născut primul în familie are primul loc, iar ceilalţi îi urmează în ordine cronologică. Tatăl trebuie sa fie respectat ca şi capul familiei, iar aceasta ierarhie nu trebuie discutată sau pusă la îndoială, pentru că e aranjamentul care convine cel mai mult tuturor membrilor.

3.Legea Echilibrului. Fiecare din membrii familiei este egal, nimeni nu e mai bun, nimeni mai rău, iar dacă fiecare îşi respectă poziţia din cadrul familiei, atunci se ajunge la un echilibru şi toată lumea e fericită şi mulţumită.

Menţinerea în echilibru a proporţiei pentru ceea ce primim şi pentru ceea ce oferim. Când echilibrul este destabilizat din cauză că unul din parteneri în mod forţat oferă mai mult decât celălalt partener, atunci relaţia este compromisă. În relaţie este nevoie de echilibru. Când proporţia este în echilibru şi iubirea este în echilibru. Acest echilibru se menţine prin faptul că dacă unul din parteneri oferă, celălalt îi va întoarce numai cu puţin mai mult decât a primit. Astfel, din nou cel care a oferit îi va răspunde aproximativ în egală măsură, adică fiecare va oferi la schimb doar cu puţin mai mult faţă de ceea ce a primit. Aşa se construieşte o relaţie trainică şi fericită.

De asemenea, trebuie menţinut echilibrul şi în relaţionarea negativă. Dacă unul din parteneri îl supără pe celălalt, acesta se va simţi lezat în iubirea lui, orgoliul lui şi se va simţi îndreptăţit să reacţioneze, se va simţi îndreptăţit să provoace o durere mai mare faţă de cât a primit. Dacă ambi parteneri reacţionează la fel, îşi vor produce din ce în ce mai multă durere.

Secretul: răspunde insultei cu iubire. Şi aşa putem să producem durere celuilalt, dar asta va fi în măsură mai mică decât cea îndurată de noi. Astfel, se întrerupe circuitul, în final oferim ceva bun şi vom primi din nou ceva bun. Dacă înţelegem această lege importantă în iubire vom fi capabili să schimbăm soarta lucrurilor.